Acasă » Cărţi publicate

Din poeziile mele:

Amintiri, lacrimi...

În amintirea bunicii mele Ana Negrușeri

Era vreme de război,
Armata lui Horthy a ajuns la noi.
Someșul tulbure curgea în vrie,
Dubașu’ chema evreii la primărie.

Familii cu bătrâni, copii, nepoţi
S-au adunat în vale toţi.
Sarah își striga bărbatul dus demult la groapă:
-Moshe,Moshe, vino și ne scapă!
În sat era tristeţe mare,
Românii erau și ei cuprinși de jale.
O femeie trecea într-un car agale,
Tresaltă, o voce striga tare:
- Lele Ană, ia-mi copilul, zi că-i al matale!
Femeia face semn să-l urce în căruţă,
Băiatul n-apucă mama să-și sărute.
O evreică cu doi copii de-o șchioapă
Vrea și ea pruncuţii să își scape,
Lelea Ana îi ia copiii-n poală,
Un soldat îndreaptă către ea o armă.
Ar vrea Ana să dea bici la cai să fugă,
Dar în ham, un cal e șchiop și iapa-i surdă.
Două lacrimi îi coboară peste năframă:
- Rachela, ia-ţi copiii, cătana mmă omoară.
Se uită la soldaţi, privirea-i scânteia,
Își zice-n sine: ”Unde-I Măria Sa Iancu să vă ia?!”
La răscrucea de zi și de destin,
Un băiat tremură ascuns în fân.
LeleaAna îl duce pe Ineu, la stână,
Departe de pericol și de lume.
Evreii sunt urcaţi în vagoane de marfă,
Fără bagaje, fără pâine, fără apă...
Nimeni din sat nu avea să-I mai vadă,
Nici unul dintre ei nu a scăpat cu viaţă.

Când pacea a revenit pe Pământ,
Lelea Ana a dus băiatul la rabin.
În suflet o apasă un suspin, o durere,
Nu a putut salva și copiii Rachelei.

Cărţi publicate

NOUA DIMENSIUNE A TERORISMULUI INTERNAŢIONAL, Editura Cadran Politic, Bucureşti, 2010;

Volumul scris de dr. Virginia Mircea este un act aproape temerar. A face ordine în ideile şi scrierile asupra subiectului e ca şi a curăţa spaţiile lui Augias. Şi totuşi, un rezultat remarcabil a fost înregistrat. Autoarea, care şi-a atestat capacitatea de a controla surse documentare vaste, în cartea sa despre Islam („Islamul şi soarta lumii – Fundamentalismul islamic ca ideologie politică”, 2009 – n.a.) reuşeşte şi de data aceasta să pună ordine în datele, teoriile şi soluţiile posibile ale temei terorismului. Repertoriul parcurs este de-a dreptul impresionant. La cele aproape 200 de trimiteri la surse sunt adăugate peste 100 de pagini de anexe documentare.

Ordinea şi clarificarea introduse în acest vast teritoriu este un merit al cărţii, care nu face decât să ne pregătească pentru o analiză riguroasă, introdusă cu tact şi măsură. Dacă nu ar fi decât o mărturie a spiritului ştiinţific, ar fi destul să descurajeze amatorismul şi improvizarea caracteristice la numeroase studii de ştiinţe politice.

Capitolul definiţiilor, bogat în citarea diferitelor soluţii date, este util pentru clarificări conceptuale pregătitoare. Astfel se distinge între internaţional şi transnaţional. Ultima noţiune vizează acţiuni în mai multe ţări, în timp ce statele au un sistem internaţional. Înţelegem de ce terorismul transcende cetăţenia actorilor. Culege adepţi indiferent de mediul naţional din care provin. În privinţa unei definiţii, conduce încet, dar sigur spre tema care câştigă teren. Terorismul este violenţă folosită în scop politic, nu este război, deşi are tangenţe cu el. Lucrează subteran, clandestin, camuflat. În capitolul „Şcoli de gândire” apar mai clar distincţiile. Are drept bază: ideologia, etnonaţionalismul şi extremismul religios. Așadar, componenta religioasă e doar a treia ca însemnătate. Are drept scopuri imediate, politice desigur, intimidarea populaţiilor din ţări declarate ostile, răspândirea generalizată a fricii şi a sentimentului de insecuritate.

Neostentativ, ajungem la erorile care se fac în reacţia şi măsurile de combatere a terorismului. Dacă nu e război, a-i declara război nu are sensul proclamat. Nu va fi învins prin măsuri militare sau de forţă, oricât efort s-ar dedica acestei căi, ca soluţie. A proceda reactiv, prin metoda acţiune-reacţie, nu este o cale eficientă. Cum se explică faptul că în materie de pace ONU a adoptat acţiuni de supraveghere a păcii, de stabilire a păcii, dar nu şi acţiuni de construire a păcii? Dacă nu este în principal o mişcare religioasă, confruntarea cu Islamul, oricât de răspândită, nu ţine. Dacă este transnaţională, măsurile internaţionale nu sunt suficiente.

Capitolul „Violenţa ca acţiune simbolică” este revelator pentru înţelegerea fenomenului. Terorismul are mesaj. Acordă importanţă majoră transmiterii lui. Urmărește popularitatea, publicitatea şi pătrunderea în mass-media. Vrea să rămână mereu, prin actele sale necurmate, în atenţia generală.

Cititorul este îndemnat la reflecţii şi concluzii proprii. Dacă are drept ţintă populaţii civile, întreţine terorismul scopuri de a obţine putere statală proprie? Dacă nu vrea să desfiinţeze marile puteri ale lumii, are cel puţin ambiţii de a se instala în locul lăsat liber de un mic stat slăbit? În această fază ni se semnalează doar conivenţe statale. Terorismul este interesat să obţină sprijin de la statele care îl pot ajuta cu bani şi arme. E o complicitate ascunsă, curentă în şantaj sau faimoasa taxă de protecţie a mafiilor. De unde dispune de arme şi bani, în special arme? Oricâtă forţă umană ar angaja în reţelele sale, ea ar fi ineficientă în absenţa armelor, explozibilului, mijloacelor tehnice de comunicare rapidă, a folosirii marilor avantaje aduse de globalizare prin desfiinţarea limitelor anterioare de spaţiu şi timp.

Studiul anatomic şi fiziologic al terorismului este realizat minuţios şi edificator. La fel evoluţia lui istorică. Este urmat de cercetarea atentă a conflictelor şi a violenţei, în care autorităţi ca Burton pentru conflicte şi Galtung pentru violenţă sunt chemate la bară, ceea ce se întâmplă rar în literatura relaţiilor internaţionale. Capitolul de „Etiologia conflictelor violente” ne pregăteşte pentru pasul esenţial de a înţelege, dincolo de violenţă, cauzele acesteia. Este o schimbare de perspectivă care mută terenul de la manifestările violenţei la planul minţii umane, unde se făuresc viziunile.

Istoria îndelungată, evoluţia continuă, schimbarea conjuncturilor ne fac să recunoaştem că orice abordare pe termen scurt sau eradicarea rapidă cu strategiile şi resursele actuale sunt sortite eşecului. Nevoia de a-l considera proces de termen lung face ca studiile prospective să fie implicate în stăvilirea şi eventuala eradicare a terorismului.

Este ceea ce autoarea întreprinde în capitolul final „Evoluţia terorismului în secolul al XXI-lea”. În locul tonului dominant al cărţii, neutru şi echilibrat, această parte cu totul remarcabilă sună trâmbiţele unui avertisment sumbru, dar lucid.

Iată de ce, pe lângă celelalte merite ale sale, cartea dr. Virginia Mircea aduce o contribuţie esenţială la studiile prospective, ce trebuie întreprinse ca simple cerinţe ale supravieţuirii.

Academician Mircea Maliţa

Dacă te-ai hotărât, bun şi ales Cititorule, să iei această carte în mână, atunci înseamnă că interesul ţi-a fost deja stârnit de subiectul propus şi de numele autorului. Când deschizi întâia pagină aştepţi, pe bună dreptate, ca rândurile ei să-ţi mai dea un motiv pentru a lua cartea cu tine şi a-i da citire, în întregime. Mă grăbesc să-mi îndeplinesc rolul, care cu generozitate mi-a fost încredinţat, şi îţi înfăţişez nu unul, ci mai multe motive pentru care merită să-i dedici interesul şi timpul, de la prima până la ultima pagină.

Ca multe alte noţiuni cu care operează atât specialiştii domeniului, cât şi omul de rând, cufundat în baia de ştiri, analize şi comentarii asupra fenomenelor vieţii internaţionale, termenul „terorism” circulă pe nevăzute şi adesea cu prea puţină băgare de seamă, între paginile efemere ale jurnalelor şi anunţurilor de ştiri şi cărţile groase, care ascund limbajul adesea greu de urmărit şi descifrat, al „experţilor”. Termenul de terorism a ajuns să rivalizeze, ca frecvenţă a utilizării, cu cel de casă, ţară, copil sau mamă. Cu toate acestea, precizia conceptuală este departe de a fi caracteristica sa principală. Dimpotrivă, diferenţele accentuate se păstrează, nu doar între „şcoala europeană” şi cea „americană”, ci şi între vorbitorii aceloraşi comunităţi de specialişti. Ceea ce este însă şi mai grav, aceste deosebiri sunt tot mai puţin semnalate de cei care folosesc noţiunea, chiar şi în context academic. Rezultatul este tipic pseudo-comunicării, adică, după zisa românească: „Una vorbim, başca ne-nţelegem!” Cartea aceasta conţine cheia clarificărilor de care Cititorul a simţit întotdeauna nevoie, dar nu prea a avut de unde să le ia. Fie că interesul faţă de subiect este pur informativ, sau dimpotrivă, susţinut de valenţe profesionale, parcurgerea muchiilor, a unghiurilor şi a faţetelor specifice conceptelor de „terorism” şi „terorism internaţional” oferă nu doar satisfacţia clarificării, ci şi tensiunea descoperirii unui univers de idei cu care, în realitate, nu suntem deloc chiar atât de familiari, după cum ne place să credem.

Nu cred să existe alt motiv mai temeinic, capabil să susţină interesul lecturii, decât impactul pe care ideile şi argumentele autorului îl au asupra gândirii noastre, a cititorilor; calitatea şi insolitul spaţiilor tematice prin care ne poartă. Din acest punct de vedere, cartea pe care ne-a dăruit-o Virginia Mircea este mai mult decât incitantă; e de-a dreptul provocatoare. Vrea cineva o mostră? Iat-o! Demitizarea politică a „terorismului internaţional” ca sursă fundamentală a răului din lumea contemporană; mai mult, îndrăzneala, aş zice chiar fronda de a reaşeza subiectul cu picioarele pe pământ şi capul pe umeri, adică de a trata terorismul aşa cum susţine chiar motoul ales, ca pe o metodă a luptei politice şi nu ca pe un set de adversari sau de obiective pe care aceştia le urmăresc. Mai doreşte cineva şi altă mostră? Atunci poate că nu este lipsit de interes să descoperiţi, odată cu lectura cărţii, faptul că rădăcinile fenomenului numit terorism internaţional se află nu doar în realităţile sociale sau în natura diferitelor conflicte care împart şi separă lumea, ci şi în „laboratoarele de încercare” ale serviciilor speciale şi de spionaj, care „s-au jucat” cu această „unealtă” aproape pe tot parcursul Războiului Rece!

Din punct de vedere „tehnologic”, lucrarea pune la dispoziţia cititorului nu doar elaboratele conceptuale şi demersul de investigaţie al autorului, ci şi două dintre uneltele cele mai importante ale studiului: o bază semnificativă de date asupra fenomenului terorist şi una dintre cele mai atent selecţionate, deci mai relevante, bibliografii asupra subiectului. Economia de timp pentru viitorii cercetători ai diferitelor aspecte ale terorismului internaţional este uriaşă, ceea ce relevă nu doar probitatea profesională a autoarei, ci şi generozitatea omului, pentru care sensurile activităţii de cercetare nu se consumă doar în „diagnoza subiectului”, ci şi în contribuţia la zestrea celor care, în viitor, vor căuta la rândul lor să deschidă noi căi de înţelegere a subiectului.

Pentru a-şi asigura „succesul de public”, nu puţine cărţi considerate importante pentru domeniul relaţiilor internaţionale ocolesc cu grijă aspectele spinoase, prea din cale-afară controversate. Iar dintre acestea, aş aminti tema „etiologiei” şi a legăturii dintre alte aspecte ale conflictualităţii internaţionale şi terorism. Cartea de faţă nu numai că se leapădă de acest păcat, mai mult, face o incursiune cât se poate de echilibrată şi nepărtinitoare între ipotezele de lucru şi speculaţiile cu pretenţii de „teorii”, atât de la modă şi în domeniul nostru, al relaţiilor internaţionale. În locul falşilor idoli, autoarea aşază cu grijă pe raft ideile şi argumentele care au rezistat cercetării sistematice.

Aproape toate cărţile importante dedicate subiectului „terorism internaţional”, indiferent dacă sunt publicate în Europa sau în Statele Unite, sunt marcate într-o mare măsură de unidimensionalitate. La modă a redevenit perspectiva istorică, ceea ce nu-i rău în sine, dar este cu totul insuficientă pentru a înţelege fenomenul în toată complexitatea sa. Când nu fac inventarul şi descrierea adesea amănunţită a diferitelor evenimente, pe care le asociem cu fenomenul terorismului internaţional, abordările „standard” se mulţumesc să urmărească doar una dintre faţetele problemei: rolul ideologiilor în producerea şi susţinerea terorismului internaţional, mai ales a celor direct inspirate de discursul religios; inegalităţile sociale structurale din cadrul diferitelor societăţi, pe terenul cărora se dezvoltă zonele de recrutare şi bazele de pregătire a teroriştilor; marile dezechilibre ale dezvoltării care se regăsesc la nivelul balanţei dintre macroregiunile lumii; factori civilizaţionali şi competiţia dintre modelele care coexistă istoric etc. Ei bine, cartea aceasta are meritul unei scrutări a subiectului pe „lungimi de undă” foarte diferite, ceea ce are ca rezultat o adevărată „hologramă” a fenomenului numit terorism internaţional.

În sfârşit, dar nu în cele din urmă, cititorul va fi încântat să descopere, pe tot parcursul lecturii, că un subiect deloc simplu şi ale cărui aspecte nu se lasă descoperite decât după o lungă şi asiduă cercetare poate fi tratat într-o manieră care nu sacrifică nici un moment claritatea şi, mai mult, foloseşte un limbaj pentru care eleganţa este nu un artificiu stilistic, ci o proprietate intrinsecă.

Conf. univ. dr. Cornel Codiţă

ISLAMUL ŞI SOARTA LUMII – Fundamentalismul islamic ca ideologie politică, Editura Semne, Bucureşti, 2009;

„Islamul si soarta lumii – Fundamendamentalismul ca ideologie politca invita la o reflectie mai adanca asupra porceselor lumii contemporane. Judecata critica si independenta a autoarei a produs o lucrare de o veritabila investigatie stiintifica, exact la momentul in care tema tratata deseori fara solutii si perspective ocupa scena din fata a politicii si problemelor mondiale. Cititorii o pot aseza cu satisfactie in bliblioteca lor de referinta. Vor fi mult ajutati in intelegerea evenimentelor care ne sesizeaza in prezent si intr-un viitor in care tema nu se va desprinde de mersul lumii contemporane.”

Academician Mircea Maliţa

Cercetarea impactului, pe care resurescţia fundamentalismelor religioase îl are asupra regimurilor politice, reprezintă nu o temă de cercetare, ci un domeniu. Din acest punct de vedere, lucrarea „Islamul şi soarta lumii – Fundamentalismul islamic ca ideologie politică” a autoarei Virginia Mircea, are nu doar meritul primordialităţii tematice, ci şi pe cel al marcării primelor direcţii şi repere, pentru cercetările ulterioare, în teritoriul de graniţă şi de cooperare al sociologiei politice, politologiei şi relaţiilor internaţionale. Urgenţa studiului comportamentelor sistemele politice ca reacţie la acest nou şi puternic impuls societal a fost marcată de spectaculoasa revenire în plan politic a terorismului internaţional, o dată cu evenimentele de la 11 septembrie 2001. Cercetarea ştiinţifică în domeniul regimurilor politice, în contextul globalizării, ar fi avut, însă, motive însemnate să se aplece asupra problemei, mult înainte. Mai precis, după ce iluziile, ridicate la rang de propoziţii teoretice, privind propagarea, aproape fără obstacole, universală, a regimurilor democratice, o dată cu prăbuşirea cortinei de fier şi dizolvarea sistemului bipolar, s-au stins în mai puţin de un deceniu. Mai mult, cercetarea politologică ar fi avut motive să sesizeze că procesul de lărgire al cercului democraţiilor este însoţit de o mişcare simultană şi de sens opus şi anume de creştere a rezistenţei la schimbare în majoritatea statelor non-democratice, de resurecţie a fundamentalismelor ideologice şi religioase, ca bază a unor noi regimuri de guvernare anti-democratică şi totalitară.

Prezenta lucrare cercetează, în câmpul tematic desemnat, relaţia dintre fundamentalismul religios de tip islamic şi regimurile politice din ţările în care islamul este religia dominantă, dacă nu unică, fixând cu precizie cadrul demersului de analiză şi dezvoltare a ideilor proprii.

Discursul analitic, de prezentare şi argumentativ al lucrării îşi trage sevele din izvoare teoretice multiple. Unele sunt studiile occidentale generale asupra islamului şi societăţilor islamice, ca cele ale lui J. Esposito, T.Lippman sau Karen Armstrong; altele sunt analizele unor autori din ţări ale islamului, B.Buttho, Khalid Duran, Abdelwahhab El-Affendi sau Azis Nanji; altele provind din literatura, tot mai bogată, care explorează temele interacţiunii dintre societatea occidentală şi cea islamică, cum sunt lucrările lui R. Wright, Donohue, M. Hamdi, M. Bazargan şi alţii. Fixarea cadrului conceptual, mai ales în legătură cu ideologia şi rolul ei în limbajul şi discursul politic trimite la clasicii temei: Marx, Engels, Max Weber, K. Mannheim, precum şi la clasicii „moderni”: Thomas Kuhn, S. Huntington, R.H. Cox , R. Barthes, D. Bell sau R. Aron. Se vede din acest tablou, după cum este evident şi din bibliografia ataşată lucrării, integral folosită, nu doar preocuparea pentru o informare cât mai bogată, ci o armătură de idei şi argumente, provenind din literatură şi introduse critic în discursul propriu pentru a asigura credibilitate şi  soliditate argumentelor.

Universul informaţional al lucrării este substanţial îmbogăţit de anexele documentare, care permit întregirea imaginii asupra fenomenului studiat.

Lucrarea „Islamul şi soarta lumii – Fundamentalismul islamic ca ideologie politică” a autoarei Virginia Mircea studiază probele, faptice şi pe cele decurgând din analizele conceptuale, care susţin existenţa unei legături de tip catenă între fundamentalismul religios, tranformarea lui în ideologie politică, dezvoltarea mişcărilor politico-religioase islamiste, crearea unor noi regimuri totalitare şi exportul de terorism internaţional. Obiectivul fundamental este limpezirea tipurilor de determinări care acţionează la nivelul legăturilor dintre verigile lanţului amintit.

Din acest obiectiv decurge coerent structura lucrării, ale cărei capitole studiază, într-o logică a focalizării succesive: islamul, islamismul politic, fundamentalismul islamic, totalitarism şi regimuri totalitare bazate pe fundamentalismul religios, jihadul, terorismul islamic şi terorismul de stat, pentru ca în final să ofere o perspectivă asupra evoluţiilor posibile ale fundamentalismului islamic în secolul XXI.

Pentru că o parte din explicaţiile fenomenului provin din interiorul doctrinelor religioase şi al interpretării lor oficiale şi neoficiale, lucrarea dezvoltă, mai ales în interiorul primelor două capitole o adevărată „anatomie” a sistemului de reprezentări, concepte şi credinţe asociate islamului şi islamismului. Pentru literatura de specialitate din România, lucrarea prezintă, în premieră, analiza completă a resorturilor ideologice şi politice ale revoluţiei islamice condusă de Khomeini şi mecanismele, logica de funcţionare a regimului politic din primul stat post-modern islamic.

Din punct de vedere al dezvoltărilor teoretice, capitolul cel mai consistent al lucrării este cel dedicat analizei reacţiei lumii islamice la modernitate. Dincolo de bogăţia argumentelor şi de extinderea analizei, rămâne o întrebarea care ar merita un răspuns: Cum se face, din ce cauze, reacţia islamului la modernitate, sub forma fundamentalismului, vine atât de târziu, în raport cu etapele dezvoltării modernităţii? Nu cumva, fundamentalismul este mai degrabă o reacţie politică la „imperialismele” modernităţii occidentale – economice, politice, lingvistice, ideologice etc? Nu cumva fundamentalismul islamic este o reacţie de respingere, mai degrabă a distorsiunilor pe care modernitatea occidentală le-a proiectat asupra acestei lumii, redusă la statutul de „obiect al unei modernizări forţate”, proces motivat exclusiv de interesele economice ale „modernizatorilor”?

Lucrarea „Islamul şi soarta lumii – Fundamentalismul islamic ca ideologie politică” a autoarei Virginia Mircea demontează o bună parte din erorile de interpretare şi de limbaj cu care operează discursul public şi, din păcate, adesea, şi cel academic despre lumea islamică şi islamism, pornind de la faptul că avem de-a face nu cu o entitate monolitică, ci cu o constelaţie de reprezentări şi formule ideologice, de fiefuri şi baze politice care se află în competiţiei şi adesea chiar în conflict, atât pe terenul politicii, cât şi al doctrinei religioase.

Lucrarea pune în evidenţă un fapt cu totul remarcabil pentru organizarea înţelegerii fenomenului creării şi „resurecţiei” fundamentalismului islamic: criza lumii islamice tradiţionale, prelungită până astăzi, a fost produsă de dislocarea iniţială a autorităţii juridice, atribut al unei clase cu statut special în societatea islamică, „ulama”, şi transferarea ei către stat, ca structură politică necongruentă social, impusă însă ca obligatorie de cerinţele existenţei în modernitate. Acesta este „păcatul originar”, ce îşi deapănă până astăzi consecinţele.

Fenomenul fundamentalismului islamic contemporan nu este însă o simplă prelungire a crizei iniţiale. Lucrarea precizează în concluzii, spre exemplu, că regimul taliban din Afganistan (1996-2000) a fost organizat nu doar de o generaţie nouă de fundamentalişti, ci de un tip nou de fundamentalism, produs mai degrabă al globalizării contemporane, decât de trecutul şi tradiţia islamică.

Din perspectiva concluziilor lucrării, fundamentalismului islamic al secolului XXI, cu corolarele sale, regimuri totalitare şi exportul de terorism, chiar dacă este legat, prin fire multiple de „societatea tradiţională”, nu mai poate fi înţeles şi explicat doar pe baza reacţiei faţă de modernitatea occidentală, nici măcar prin reacţia faţă de abuzurile ei asupra societăţilor islamice. Fundamentalismul islamic al lumii de astăzi este un produs al globalizării şi trebuie înţeles ca atare, dacă este să proiectăm strategii de depăşire a situaţiilor de confruntare.

Concluzia nescrisă, dar evidentă a lucrării poate fi foarte scurt formulată: dacă modernitatea occidentală vrea să se universalizeze, atunci statele occidentului trebuie să exporte nu democraţie în sens de „regimuri politice democratice”, ci cultură democratică, ceea ce nu s-au străduit prea mult să facă, sau nu în acea parte de lume. Adevărata bătălie nu este una politică şi militară, ci una a valorilor, care nu se poate rezolva niciodată pe calea armelor. Poate că, totuşi, Huntington avea dreptate! Din acest punct de vedere, suntem obligaţi la o competiţie a civilizaţiilor. Ea nu trebuie, însă, neapărat, să se consume într-o confruntare, într-un pseudo-Armaghedon. Poate avea ca efect, ceea ce pentru fundamentaliştii de toate culorile politice şi ideologice este o imposibilitate: sinteza valorilor modernităţii şi post-modernităţii occidentale cu cele care organizează societăţile pe alte principii, nu neapărat anti-moderne, şi cu care coexistăm în spaţiul globalizat al lumii.

În ciuda dificultăţilor impuse de schimbarea frecventă a registrului, de la discursul de clarificare conceptuală, la cel istorico-descriptiv şi, respectiv, de construcţie conceptuală, lucrarea „Islamul şi soarta lumii – Fundamentalismul islamic ca ideologie politică” menţine o remarcabilă claritate a exprimării ideilor şi argumentelor, într-un limbaj accesibil. Stilul tratării are o eleganţă ce vine din rigoare. Dacă punem la un loc conţinutul pozitiv, dominant, al categoriilor de evaluare pe care le-am utilizat, rezultatul este ne-echivoc şi relevant „SUCCES”.  Un succes care vine la capătul unui efort de cercetare remarcabil din toate punctele de vedere, de la temă şi unghi de abordare, până la concluzii.

 Conf. univ. dr. Cornel Codiţă

MIŞEII, volum de poezii, Editura Cadran Politic, Bucureşti, 2009;

VISE, ÎNGERI, AMINTIRI, volum de poezii, Editura Cadran Politic, 2009.

Această carte de poezie este seismograful de mare sensi­bilitate care înregistrează cele două întâlniri ale sufletului, deo­potrivă cu URÂTUL care ne schilodeşte ca fiinţă, ca neam, dar şi cu FRUMU­SEŢEA sufletească nepoluată ce stă ca o fântână cu apă curată pe un câmp plin cu peturi şi gunoaie nede­gra­da­bile. Ce poate fi mai dureros decât să surprinzi această fibră distrusă de aluviunile istorice încărcate de laşităţi, inerţii, apatii, compromisuri devenite congenitale ale ro­mâ­nului? Vibraţia ver­su­rilor, directeţea lor, simplitatea dusă până în marginea cotidianului para­do­xal n-au efect distructiv asupra tonu­sului moral al cititorului, ci produc „neli­niştea cea bună”, cum ar spune Sfin­ţii Părinţi. Citeşti în revolta şi durerea poetei un mănunchi admirabil de calităţi: o demnitate neînfrântă, o fizio­logie a verticalităţii şi, mai ales, o inimă creştină, „o inimă din ceruri”, cum ar spune poetul latin. Căci, în aceast㠄inimă din ceruri”, există lacrimi deopotrivă pentru românul umi­lit, distrus până şi-n visele lui, dar şi pentru copilul din Gaza, cu sufletul şi trupul chircite sub şenilele tancurilor unui război ce tinde să devină mai lung decât viaţa lui, ale unui „război-viaţă”, lacrimi pentru copilul evreu ce nu a putut fi salvat de la deportarea bestială, lacrimi pentru Tibetul sfâşiat. Şi toate acestea fără impostura unui ecumenism sentimental, ci izvorâte din acel suspin curat românesc ce face esenţa lacrimii creştine.

Dan Puric

Manifest pentru o naţiune civică – Demnitate şi unitate!

Cetăţenii sunt izvorul de existenţă al oricărui stat, căci un stat fără cetăţeni nu este posibil. Cetăţenii sunt cei care cedează din suveranitatea şi autonomia lor, plătesc impozite şi taxe din munca lor pentru ca statul să se îngrijească de toţi şi de fiecare în parte. Dintre cetăţeni se nasc viitorii cetăţeni şi ei constituie în esenţă naţiunea atunci când aderă la o cultură şi la o tradiţie. Aşa că, de fapt, cetăţenii ştiu cel mai bine ce este important şi ce nu pentru existenţa şi pentru naţiunea lor, şi de aceea, teoretic, cetăţenii au întreaga putere pe care doar o deleagă câtorva cetăţeni care să rezolve problemele de care restul cetăţenilor nu au timp sau chef să se ocupe.
Mai mult...