Islamul și soarta lumiii – Virginia Mircea

Acasă » Cărți publicate » Islamul și soarta lumiii

Din poeziile mele:

Amintiri, lacrimi...

În amintirea bunicii mele Ana Negrușeri

Era vreme de război,
Armata lui Horthy a ajuns la noi.
Someșul tulbure curgea în vrie,
Dubașu’ chema evreii la primărie.

Familii cu bătrâni, copii, nepoţi
S-au adunat în vale toţi.
Sarah își striga bărbatul dus demult la groapă:
-Moshe,Moshe, vino și ne scapă!
În sat era tristeţe mare,
Românii erau și ei cuprinși de jale.
O femeie trecea într-un car agale,
Tresaltă, o voce striga tare:
- Lele Ană, ia-mi copilul, zi că-i al matale!
Femeia face semn să-l urce în căruţă,
Băiatul n-apucă mama să-și sărute.
O evreică cu doi copii de-o șchioapă
Vrea și ea pruncuţii să își scape,
Lelea Ana îi ia copiii-n poală,
Un soldat îndreaptă către ea o armă.
Ar vrea Ana să dea bici la cai să fugă,
Dar în ham, un cal e șchiop și iapa-i surdă.
Două lacrimi îi coboară peste năframă:
- Rachela, ia-ţi copiii, cătana mmă omoară.
Se uită la soldaţi, privirea-i scânteia,
Își zice-n sine: ”Unde-I Măria Sa Iancu să vă ia?!”
La răscrucea de zi și de destin,
Un băiat tremură ascuns în fân.
LeleaAna îl duce pe Ineu, la stână,
Departe de pericol și de lume.
Evreii sunt urcaţi în vagoane de marfă,
Fără bagaje, fără pâine, fără apă...
Nimeni din sat nu avea să-I mai vadă,
Nici unul dintre ei nu a scăpat cu viaţă.

Când pacea a revenit pe Pământ,
Lelea Ana a dus băiatul la rabin.
În suflet o apasă un suspin, o durere,
Nu a putut salva și copiii Rachelei.

Islamul și soarta lumiii

ISLAMUL ŞI SOARTA LUMII – Fundamentalismul islamic ca ideologie politică, Editura Semne, Bucureşti, 2009;

„Islamul si soarta lumii – Fundamendamentalismul ca ideologie politca invita la o reflectie mai adanca asupra porceselor lumii contemporane. Judecata critica si independenta a autoarei a produs o lucrare de o veritabila investigatie stiintifica, exact la momentul in care tema tratata deseori fara solutii si perspective ocupa scena din fata a politicii si problemelor mondiale. Cititorii o pot aseza cu satisfactie in bliblioteca lor de referinta. Vor fi mult ajutati in intelegerea evenimentelor care ne sesizeaza in prezent si intr-un viitor in care tema nu se va desprinde de mersul lumii contemporane.”

Academician Mircea Maliţa

Cercetarea impactului, pe care resurescţia fundamentalismelor religioase îl are asupra regimurilor politice, reprezintă nu o temă de cercetare, ci un domeniu. Din acest punct de vedere, lucrarea „Islamul şi soarta lumii – Fundamentalismul islamic ca ideologie politică” a autoarei Virginia Mircea, are nu doar meritul primordialităţii tematice, ci şi pe cel al marcării primelor direcţii şi repere, pentru cercetările ulterioare, în teritoriul de graniţă şi de cooperare al sociologiei politice, politologiei şi relaţiilor internaţionale. Urgenţa studiului comportamentelor sistemele politice ca reacţie la acest nou şi puternic impuls societal a fost marcată de spectaculoasa revenire în plan politic a terorismului internaţional, o dată cu evenimentele de la 11 septembrie 2001. Cercetarea ştiinţifică în domeniul regimurilor politice, în contextul globalizării, ar fi avut, însă, motive însemnate să se aplece asupra problemei, mult înainte. Mai precis, după ce iluziile, ridicate la rang de propoziţii teoretice, privind propagarea, aproape fără obstacole, universală, a regimurilor democratice, o dată cu prăbuşirea cortinei de fier şi dizolvarea sistemului bipolar, s-au stins în mai puţin de un deceniu. Mai mult, cercetarea politologică ar fi avut motive să sesizeze că procesul de lărgire al cercului democraţiilor este însoţit de o mişcare simultană şi de sens opus şi anume de creştere a rezistenţei la schimbare în majoritatea statelor non-democratice, de resurecţie a fundamentalismelor ideologice şi religioase, ca bază a unor noi regimuri de guvernare anti-democratică şi totalitară.

Prezenta lucrare cercetează, în câmpul tematic desemnat, relaţia dintre fundamentalismul religios de tip islamic şi regimurile politice din ţările în care islamul este religia dominantă, dacă nu unică, fixând cu precizie cadrul demersului de analiză şi dezvoltare a ideilor proprii.

Discursul analitic, de prezentare şi argumentativ al lucrării îşi trage sevele din izvoare teoretice multiple. Unele sunt studiile occidentale generale asupra islamului şi societăţilor islamice, ca cele ale lui J. Esposito, T.Lippman sau Karen Armstrong; altele sunt analizele unor autori din ţări ale islamului, B.Buttho, Khalid Duran, Abdelwahhab El-Affendi sau Azis Nanji; altele provind din literatura, tot mai bogată, care explorează temele interacţiunii dintre societatea occidentală şi cea islamică, cum sunt lucrările lui R. Wright, Donohue, M. Hamdi, M. Bazargan şi alţii. Fixarea cadrului conceptual, mai ales în legătură cu ideologia şi rolul ei în limbajul şi discursul politic trimite la clasicii temei: Marx, Engels, Max Weber, K. Mannheim, precum şi la clasicii „moderni”: Thomas Kuhn, S. Huntington, R.H. Cox , R. Barthes, D. Bell sau R. Aron. Se vede din acest tablou, după cum este evident şi din bibliografia ataşată lucrării, integral folosită, nu doar preocuparea pentru o informare cât mai bogată, ci o armătură de idei şi argumente, provenind din literatură şi introduse critic în discursul propriu pentru a asigura credibilitate şi  soliditate argumentelor.

Universul informaţional al lucrării este substanţial îmbogăţit de anexele documentare, care permit întregirea imaginii asupra fenomenului studiat.

Lucrarea „Islamul şi soarta lumii – Fundamentalismul islamic ca ideologie politică” a autoarei Virginia Mircea studiază probele, faptice şi pe cele decurgând din analizele conceptuale, care susţin existenţa unei legături de tip catenă între fundamentalismul religios, tranformarea lui în ideologie politică, dezvoltarea mişcărilor politico-religioase islamiste, crearea unor noi regimuri totalitare şi exportul de terorism internaţional. Obiectivul fundamental este limpezirea tipurilor de determinări care acţionează la nivelul legăturilor dintre verigile lanţului amintit.

Din acest obiectiv decurge coerent structura lucrării, ale cărei capitole studiază, într-o logică a focalizării succesive: islamul, islamismul politic, fundamentalismul islamic, totalitarism şi regimuri totalitare bazate pe fundamentalismul religios, jihadul, terorismul islamic şi terorismul de stat, pentru ca în final să ofere o perspectivă asupra evoluţiilor posibile ale fundamentalismului islamic în secolul XXI.

Pentru că o parte din explicaţiile fenomenului provin din interiorul doctrinelor religioase şi al interpretării lor oficiale şi neoficiale, lucrarea dezvoltă, mai ales în interiorul primelor două capitole o adevărată „anatomie” a sistemului de reprezentări, concepte şi credinţe asociate islamului şi islamismului. Pentru literatura de specialitate din România, lucrarea prezintă, în premieră, analiza completă a resorturilor ideologice şi politice ale revoluţiei islamice condusă de Khomeini şi mecanismele, logica de funcţionare a regimului politic din primul stat post-modern islamic.

Din punct de vedere al dezvoltărilor teoretice, capitolul cel mai consistent al lucrării este cel dedicat analizei reacţiei lumii islamice la modernitate. Dincolo de bogăţia argumentelor şi de extinderea analizei, rămâne o întrebarea care ar merita un răspuns: Cum se face, din ce cauze, reacţia islamului la modernitate, sub forma fundamentalismului, vine atât de târziu, în raport cu etapele dezvoltării modernităţii? Nu cumva, fundamentalismul este mai degrabă o reacţie politică la „imperialismele” modernităţii occidentale – economice, politice, lingvistice, ideologice etc? Nu cumva fundamentalismul islamic este o reacţie de respingere, mai degrabă a distorsiunilor pe care modernitatea occidentală le-a proiectat asupra acestei lumii, redusă la statutul de „obiect al unei modernizări forţate”, proces motivat exclusiv de interesele economice ale „modernizatorilor”?

Lucrarea „Islamul şi soarta lumii – Fundamentalismul islamic ca ideologie politică” a autoarei Virginia Mircea demontează o bună parte din erorile de interpretare şi de limbaj cu care operează discursul public şi, din păcate, adesea, şi cel academic despre lumea islamică şi islamism, pornind de la faptul că avem de-a face nu cu o entitate monolitică, ci cu o constelaţie de reprezentări şi formule ideologice, de fiefuri şi baze politice care se află în competiţiei şi adesea chiar în conflict, atât pe terenul politicii, cât şi al doctrinei religioase.

Lucrarea pune în evidenţă un fapt cu totul remarcabil pentru organizarea înţelegerii fenomenului creării şi „resurecţiei” fundamentalismului islamic: criza lumii islamice tradiţionale, prelungită până astăzi, a fost produsă de dislocarea iniţială a autorităţii juridice, atribut al unei clase cu statut special în societatea islamică, „ulama”, şi transferarea ei către stat, ca structură politică necongruentă social, impusă însă ca obligatorie de cerinţele existenţei în modernitate. Acesta este „păcatul originar”, ce îşi deapănă până astăzi consecinţele.

Fenomenul fundamentalismului islamic contemporan nu este însă o simplă prelungire a crizei iniţiale. Lucrarea precizează în concluzii, spre exemplu, că regimul taliban din Afganistan (1996-2000) a fost organizat nu doar de o generaţie nouă de fundamentalişti, ci de un tip nou de fundamentalism, produs mai degrabă al globalizării contemporane, decât de trecutul şi tradiţia islamică.

Din perspectiva concluziilor lucrării, fundamentalismului islamic al secolului XXI, cu corolarele sale, regimuri totalitare şi exportul de terorism, chiar dacă este legat, prin fire multiple de „societatea tradiţională”, nu mai poate fi înţeles şi explicat doar pe baza reacţiei faţă de modernitatea occidentală, nici măcar prin reacţia faţă de abuzurile ei asupra societăţilor islamice. Fundamentalismul islamic al lumii de astăzi este un produs al globalizării şi trebuie înţeles ca atare, dacă este să proiectăm strategii de depăşire a situaţiilor de confruntare.

Concluzia nescrisă, dar evidentă a lucrării poate fi foarte scurt formulată: dacă modernitatea occidentală vrea să se universalizeze, atunci statele occidentului trebuie să exporte nu democraţie în sens de „regimuri politice democratice”, ci cultură democratică, ceea ce nu s-au străduit prea mult să facă, sau nu în acea parte de lume. Adevărata bătălie nu este una politică şi militară, ci una a valorilor, care nu se poate rezolva niciodată pe calea armelor. Poate că, totuşi, Huntington avea dreptate! Din acest punct de vedere, suntem obligaţi la o competiţie a civilizaţiilor. Ea nu trebuie, însă, neapărat, să se consume într-o confruntare, într-un pseudo-Armaghedon. Poate avea ca efect, ceea ce pentru fundamentaliştii de toate culorile politice şi ideologice este o imposibilitate: sinteza valorilor modernităţii şi post-modernităţii occidentale cu cele care organizează societăţile pe alte principii, nu neapărat anti-moderne, şi cu care coexistăm în spaţiul globalizat al lumii.

În ciuda dificultăţilor impuse de schimbarea frecventă a registrului, de la discursul de clarificare conceptuală, la cel istorico-descriptiv şi, respectiv, de construcţie conceptuală, lucrarea „Islamul şi soarta lumii – Fundamentalismul islamic ca ideologie politică” menţine o remarcabilă claritate a exprimării ideilor şi argumentelor, într-un limbaj accesibil. Stilul tratării are o eleganţă ce vine din rigoare. Dacă punem la un loc conţinutul pozitiv, dominant, al categoriilor de evaluare pe care le-am utilizat, rezultatul este ne-echivoc şi relevant „SUCCES”.  Un succes care vine la capătul unui efort de cercetare remarcabil din toate punctele de vedere, de la temă şi unghi de abordare, până la concluzii.

 Conf. univ. dr. Cornel Codiţă

Manifest pentru o naţiune civică – Demnitate şi unitate!

Cetăţenii sunt izvorul de existenţă al oricărui stat, căci un stat fără cetăţeni nu este posibil. Cetăţenii sunt cei care cedează din suveranitatea şi autonomia lor, plătesc impozite şi taxe din munca lor pentru ca statul să se îngrijească de toţi şi de fiecare în parte. Dintre cetăţeni se nasc viitorii cetăţeni şi ei constituie în esenţă naţiunea atunci când aderă la o cultură şi la o tradiţie. Aşa că, de fapt, cetăţenii ştiu cel mai bine ce este important şi ce nu pentru existenţa şi pentru naţiunea lor, şi de aceea, teoretic, cetăţenii au întreaga putere pe care doar o deleagă câtorva cetăţeni care să rezolve problemele de care restul cetăţenilor nu au timp sau chef să se ocupe.
Mai mult...