Acasă » Poezii » Visul micuţului Ahmed

Din poeziile mele:

Amintiri, lacrimi...

În amintirea bunicii mele Ana Negrușeri

Era vreme de război,
Armata lui Horthy a ajuns la noi.
Someșul tulbure curgea în vrie,
Dubașu’ chema evreii la primărie.

Familii cu bătrâni, copii, nepoţi
S-au adunat în vale toţi.
Sarah își striga bărbatul dus demult la groapă:
-Moshe,Moshe, vino și ne scapă!
În sat era tristeţe mare,
Românii erau și ei cuprinși de jale.
O femeie trecea într-un car agale,
Tresaltă, o voce striga tare:
- Lele Ană, ia-mi copilul, zi că-i al matale!
Femeia face semn să-l urce în căruţă,
Băiatul n-apucă mama să-și sărute.
O evreică cu doi copii de-o șchioapă
Vrea și ea pruncuţii să își scape,
Lelea Ana îi ia copiii-n poală,
Un soldat îndreaptă către ea o armă.
Ar vrea Ana să dea bici la cai să fugă,
Dar în ham, un cal e șchiop și iapa-i surdă.
Două lacrimi îi coboară peste năframă:
- Rachela, ia-ţi copiii, cătana mmă omoară.
Se uită la soldaţi, privirea-i scânteia,
Își zice-n sine: ”Unde-I Măria Sa Iancu să vă ia?!”
La răscrucea de zi și de destin,
Un băiat tremură ascuns în fân.
LeleaAna îl duce pe Ineu, la stână,
Departe de pericol și de lume.
Evreii sunt urcaţi în vagoane de marfă,
Fără bagaje, fără pâine, fără apă...
Nimeni din sat nu avea să-I mai vadă,
Nici unul dintre ei nu a scăpat cu viaţă.

Când pacea a revenit pe Pământ,
Lelea Ana a dus băiatul la rabin.
În suflet o apasă un suspin, o durere,
Nu a putut salva și copiii Rachelei.

Visul micuţului Ahmed

Visul micuţului Ahmed

Gaza, decembrie 2008

 

Soarele răsare în șuier de gloanţe,

Pe străzi, sânge și miros de moarte,

Obuzele lovesc spitale și școli în jur,

Gemete se aud de sub dărâmături.

 

În haosul ce peste tot plutește,

Micuţul Ahmed speriat se trezește,

În braţele mamei stă ghemuit,

Deschide ochii și privește uimit,

Mama și fraţii mai mari nu s-au trezit.

 

Se uită pe fereastră, clădirile-s pustii,

Pe jos zărește mânuţe de copii,

Speriat se-ntoarce lângă mamă,

O scutură, o trage de năframă,

Își strigă fraţii pe nume, tare,

Să îl audă, poate se scoală.

 

Se lipește de sânul mamei strâns,

Închide ochii de frică cuprins,

Zgomotul de-afară îl sperie cumplit,

Apoi, încet, încet nu mai aude nimic.

 

Nu a mâncat de două zile,

Caută în zadar o bucată de pâine,

Plânge de foame, de frig și de frică,

Din nou mama și fraţii își strigă.

 

Se lasă întuneric și e tot mai frig,

Ar vrea să aprindă măcar un chibrit,

Așteaptă, poate tatăl va veni în curând,

E noapte în Gaza și liniște de mormânt.

 

Micuţul Ahmed în braţele mamei s-așază,

Stă cuminte, cu ochii deschiși visează.

E cald și e lumină-n casă

Mama așază mâncarea pe masă,

Fraţii lui se joacă în încăpere,

El râde și îi privește-n tăcere.

Un înger vine și îl ia de mână,

Se duce cu el, simte că e bine…

Manifest pentru o naţiune civică – Demnitate şi unitate!

Cetăţenii sunt izvorul de existenţă al oricărui stat, căci un stat fără cetăţeni nu este posibil. Cetăţenii sunt cei care cedează din suveranitatea şi autonomia lor, plătesc impozite şi taxe din munca lor pentru ca statul să se îngrijească de toţi şi de fiecare în parte. Dintre cetăţeni se nasc viitorii cetăţeni şi ei constituie în esenţă naţiunea atunci când aderă la o cultură şi la o tradiţie. Aşa că, de fapt, cetăţenii ştiu cel mai bine ce este important şi ce nu pentru existenţa şi pentru naţiunea lor, şi de aceea, teoretic, cetăţenii au întreaga putere pe care doar o deleagă câtorva cetăţeni care să rezolve problemele de care restul cetăţenilor nu au timp sau chef să se ocupe.
Mai mult...